Exclusively on kooltix.com

Loredana - Agurida 20

Sala Palatului, București
Strada Ion Câmpineanu, nr. 28
Thursday, 19 November, 19:30
Loredana revine cu un nou eveniment la Sala Palatului – Agurida XX. Show more details

Loredana, regina incontestabilă a muzicii pop, revine pe scena Sălii Palatului, în 2020, cu un nou concert eveniment – Agurida 20. Un concept vizionar, unitar, memorabil, AGURIDA 20 se anunţă a fi o producţie grandioasă; o călătorie muzicală fantastică în compania unui grup fabulos de muzicieni talentaţi.

Spectacolul transpune pe scena Sălii Palatului atmosfera concertului original AGURIDA, o imagine remarcabilă a începutului de secol, în mahalaua Bucureştilor, în cadrul unei petreceri cu lăutari, orăşeni, negustori, drumeţi veniţi de pretutindeni, boieri, domni şi domniţe, feciori şi fete frumoase – un univers pitoresc, plin de emoţie şi candoare.

LOREDANA interpretează un personaj carismatic, o divă enigmatică, într-un concert/musical postmodern, călătorind prin timp și spațiu, prin genuri muzicale diverse, interpretând cântece nemuritoare într-o manieră personală. Petrecerea AGURIDA 20 se va proiecta intr-o lume suprarealista,într-un un etno rave rock party - un festival al luminilor, o celebrare a ciclului vieții, si un drum pe cărările imaginației şi ale dragostei.

În 2000, apare albumul “Agurida”, un material manifest, în dulcele stil clasic, tradiţional, inspirat de marea artistă Maria Tănăse, din dorinţa de a readuce puritatea şi frumuseţea muzicii româneşti pe piedestalul pe care îl merită si in fata noii generatii. Albumul Agurida a fost lansat printr-un concert live ce a devenit peste ani emblematic, proiect regizat de regretatul Ducu Darie şi dirijat de violonistul Marin Alexandru. Albumul a născut un concept și o trupă ce aveau să facă istorie, BANDA AGURIDA, alături de care Loredana călătorește de 20 de ani în inimile românilor de pretutindeni.

Semnul XX / 20 se regăsește în conceptul scenografic și în identitatea spectacolului ca un simbol / motiv popular etnic, însemn mistic al timpului apus, și, în același timp, al prezentului si viitorului. Dincolo de explozia vizuală, lumini și ecrane video, dansatori, costume şi invitați super speciali, esența show-ului Loredana este reprezentată de energia, pasiunea și vitalitatea vibrantă cu care interpretează muzica şi legătura emoțională, aproape alchimică, pe care o stabilește cu publicul.

Agurida, un fascinant cântec popular, interpretat cu măiestrie de Maria Tănase, este o sursă de inspirație magică pentru LOREDANA. Numele trupei Loredanei omagiază influența definitivă a celei mai mari artiste românce din secolul trecut în universul spiritual al acestei națiuni. “Agurida” este un vechi cântec orășenesc, de stil oriental, asemănător celor la modă pe vremea lui Anton Pann.

O artistă cu o carieră remarcabilă, LOREDANA se reinventează în fiecare an și pentru fiecare generație. Timp de peste trei decenii, Loredana a cântat despre iubire în nenumărate genuri și stiluri, fie că a interpretat muzică pop, rock, populara,jazz, jamparale, blues sau musical. A căutat în muzica sa toate definițiile, nuanțele și semnificațiile cuvintelor care exprimă cele mai misterioase și puternice stări sufletesti: iubire, dragoste, dor, nostalgie. La mai bine de trei decenii de carieră, 24 de albume, peste 600 de cântece, si peste 2000 de concerte, Loredana se întoarce în universul Aguridei, un tărâm fantastic, o alegorie de simboluri şi tradiţii româneşti.

Spectacolele Loredanei de la Sala Palatului și turneele naționale au atras în fiecare an zeci de mii de spectatori în toată țara. Dupa 6 spectacole concept și două musicaluri de mare succes, Mamma Mia și We Will Rock You, artista și banda ei se întorc la Sala Palatului pentru un concert aniversar și un spectacol dedicat spiritului AGURIDEI.
De la pop, la folclor, rock, jazz, alternativ, electro dance, într-un carusel sublim, un periplu sonor complet, fiecare spectacol Loredana este un fusion extravagant, armonic şi elegant, susținut cu virtuozitate de artiștii talentați din banda Agurida.
AGURIDA 20 / AGURIDA XX este chintesența acestor 20 de ani de aventură muzicală excepțională.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.