Cosmic Games este seria jocurilor interactive, dedicată tuturor celor curioși, pasionați de știință, spațiu și lumi fantastice. De la Save the planet - jocul unde copiii formează echipe pentru a salva planeta de asteroizi și invazii extraterestre -, Space Piano - jocul în care peretele interactiv ia forma unui pian, iar copiii devin compozitorii unor melodii cosmice - și până la Builders from Mars - jocul unde cei mici învață cum să apere un oraș Cosmic Games oferă prilejul descoperirii misterelor universului prin simularea unei călătorii spațiale.
Surprizele continuă pentru că „exploratorii” sunt invitați într-o nouă călătorie ce include trei jocuri care le dezvăluie minunile cosmosului, făcând din învățarea despre spațiu o experiență captivantă și plină de bucuria descoperirii. Astfel, jucătorii construiesc și modelează cu propriile mâini micul lor univers, folosindu-se de o masă de nisip pe care o transformă într-o zonă de joacă 3D colorată și interactivă, care răspunde la fiecare mișcare a lor.
Totodată, Cosmos mai include o zonă expozițională cu o instalație luminoasă a Sistemului Solar și un tunel de lumină LED, proiectat să ofere un spectacol dinamic de lumini celeste și sonorități ambientale. Cosmos VR este, de asemenea o opțiune pentru cei care doresc să afle tainele universului prin intermediul a două experiențe de realitate virtuală.