Dragostea este oare un sentiment declanşat de un proces chimic, sau este pur şi simplu un miracol al spiritului, imposibil de explicat?
Foşti iubiţi, Adam şi Louise trăiesc la mii de kilometri depărtare unul de celălalt, el la Paris, ea în Montréal. Corespondând pe e-mail, cei doi îşi evocă trecutul comun, rănile încă neînchise, momentele de bucurie, dar şi noile relaţii. Ceea ce-i apropie însă a doua oară este prietenia, construită de comun acord şi însoţită de o provocare: ar putea să-şi reînvie dragostea tocmai vorbind despre dragoste?
Eric-Emmanuel Schmitt, observator minuţios şi lucid al capriciilor inimii, reuşeşte să transpună în această piesă, cu fine şi surprinzătoare nuanţe, parcursul plin de capcane al unei legături amoroase tipice pentru vremurile noastre.
„În Elixirul dragostei m-a interesat mai ales distincţia dintre dorinţă şi sentiment. Cred că, în privinţa iubirii, problema constă în faptul că denumim cu acelaşi cuvânt două teritorii diferite: cel al dorinţei şi cel al sentimentului. La graniţa dintre ele, atunci când încercăm să împăcăm atracţia fizică şi dragostea, se nasc marile noastre poveşti, nu întotdeauna fericite.“ (Eric-Emmanuel SCHMITT)
Aprecieri spectacol:
"(...) este tipul de spectacol care scoate in evidenta actorii. Cei doi actori au jucat extraordinar. Intai si intai, foarte bine alesi, vocea Maiei Morgenstern potrivindu-se perfect in acest context. Are un timbru extrem de placut si, daca este pus in contextul potrivit, ies roluri geniale.(...) Povestea spectacolului: un cuplu se destrama, ea pleaca peste ocean, in Canada, el ramane in Paris. Ea doreste ca ei sa ramana in continuare prieteni. De precizat: ea era avocat, el era psihanalist. In conversatiile lor intervine, la un moment dat, si o prietena/colega de-a ei.Care este rolul acestei prietene si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.
Mergeti si vedeti ELIXIR. Pentru doamna Maia, pentru Marius Bodochi, pentru minunatul text al scriitorului francez. Pentru ca textul este de actualitate. Si pentru multe alte motive" (Emil Calinescu)
