Timișoara: Alex Harding & Lucian Ban DARK BLUE / Lucian Nagy SOLO

Extraordinarul saxofonist bariton Alex Harding și pianistul de origine transilvăneană Lucian Ban se află în avangarda jazz-ului contemporan de peste două decenii. Cei doi au colaborat și au fondat împreună numeroase grupuri, au lansat o serie de albume variate la case de discuri americane și europene și au susținut nenumărate concerte și turnee, creând în tot acest timp o operă muzicală remarcabilă.
De la albumul lor de debut în duo Somethin’ Holy (Cimp 2001), la quintetul lor Premonition (Cimp 2003) și Tuba Project (Cimp 2005) — din care a făcut parte legendarul Bob Stewart —, până la albumul propriu al lui Harding, Blutopia (Jazzaway 2006), realizat alături de maestrul baterist Nasheet Waits, sau sextetul The Romanian – American Jazz Suite (condus împreună cu saxofonistul sopran Sam Newsome), cei doi muzicieni au dezvoltat un parteneriat muzical extraordinar.
În 2003, ansamblul lor Lumination, din care a făcut parte și legendarul baterist Barry Altschul, a fost votat „BEST SHOW OF THE YEAR” (Cel mai bun spectacol al anului) de către publicația All About Jazz NY Magazine, devansând show-uri ale unor nume mari precum Cecil Taylor sau Joe Lovano.

 

Alex Harding
Născut în Detroit, Michigan (1967), un oraș cu o moștenire muzicală uriașă, unde s-a format sub îndrumarea unor maeștri ai genului, precum Yusef Lateef, este unul dintre cei mai energici, expresivi și respectați saxofoniști bariton din jazzul contemporan și muzica de avangardă. Tonul său masiv, profund înrădăcinat în blues, gospel și spiritul muzicii afro-americane, l-a consacrat drept un continuator de marcă al stilului impus de Hamiet Bluiett. O combinație explozivă de avant-garde, free jazz, hard bop și blues
S-a mutat la New York în anii '90, unde a activat în ansambluri de prestigiu precum Sun Ra Arkestra, Mingus Big Band, Julius Hemphill Saxophone Sextet sau Lester Bowie’s Hip-Hop Philharmonic.

 

Lucian Ban
Numit „un nume de urmărit” de către publicația The Guardian și „unul dintre cei mai talentați pianiști care s-au mutat la New York” (B. Gallanter, Downtown Music Gallery), Lucian Ban este un pianist și compozitor de origine română, stabilit la New York, recunoscut pentru îmbinarea muzicii folclorice transilvănene cu improvizația, pentru explorarea muzicii clasice europene a secolului XX prin prisma jazzului și pentru căutarea unui ideal modern de chamber jazz.
Muzica sa a fost descrisă ca fiind „de o frumusețe emoțională răpitoare” (Nate Chinen, New York Times / WBGO), un „triumf al comunicării muzicale și emoționale” (All About Jazz), „neconvențională, dar de o frumusețe hipnotizantă” (The Guardian) și purtătoare a unei „temporalități seducătoare și a unei puternice forțe vitale” (Downbeat Magazine).
Lucian Ban a cântat și a înregistrat, printre alții, alături de: Abraham Burton, Nasheet Waits, Louis Sclavis, Mat Maneri, John Surman, Billy Hart, Alex Harding, Barry Altschul, Gerald Cleaver, Bob Stewart, Badal Roy, Tony Malaby, Mark Helias, Sam Newsome, Ralph Alessi, Pheeroan AkLaff, Reggie Nicholson, Drew Gress, Brad Jones, Jen Shyu, John Hébert, Eric McPherson, Theo Bleckmann etc.

 

Lucian Nagy - născut la Arad, este unul dintre cei mai talentaţi saxofonişti ai momentului. Cunoscut pentru interpretările sale alături de Gabriel Rosati, care concerta împreună cu Carlos Santana în anii ’90, a susţinut turnee în Statele Unite ale Americii, Germania, Austria, Marea Britanie şi Ungaria alături de muzicieni precum Paul De Castro, Henry „Skipper“ Franklin, Peter Herbolzeimer, Poldi Big-Band şi Sandy Patton. Nagy a colaborat, de asemenea, cu M5 Quintet, Orquesta Dengue (Los Angeles) şi Eldad Tarmu Group (New York). A studiat la New York cu Bob Franceschini, membru al cunoscutei Mike Stern Band. Pe lângă saxofon (instrumentul său de bază), Lucian Nagy cântă la fluier, clarinet și diverse alte instrumente muzicale etnice din întreaga lume, îmbinând jazz-ul cu influențe world music, latino, gospel și muzică experimentală.

 

Alfabetul armean a devenit de-a lungul secolelor nu doar un instrument de scriere, ci și un simbol al identității, al rezistenței culturale și al continuității unei comunități răspândite în lume.
Dincolo de rolul său de sistem de scriere, caligrafia și tradiția decorării literelor armenești fac parte oficial din Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității (UNESCO) sub denumirea de „Arta literelor armenești și expresiile sale culturale” Alfabetul a fost creat de învățatul și lingvistul Mesrop Maștoț. Inițial, alfabetul avea 36 de litere, fiecare corespunzând unui singur sunet. În Evul Mediu s-au mai adăugat 3 litere, ajungându-se la 39 de litere utilizate astăzi.
Relația dintre alfabetul armean și muzică este una profundă, dezvoltată pe parcursul a peste 1.500 de ani. Literele lui Mesrop Maștoț nu au fost doar simboluri grafice pentru cuvinte, ci au devenit o structură fundamentală pentru compoziția, păstrarea și notația muzicii sacre armenești (Sharakan).

În Evul Mediu, armenii au dezvoltat un sistem propriu de notație muzicală numit Khaz. Grafică derivată din alfabet: Multe dintre semnele muzicale khaz au fost create modificând sau combinând litere din alfabetul armean pentru a indica înălțimea notei, ritmul, melisma (urcarea/coborârea vocii pe o singură silabă) sau accentul afectiv.